VâlcencELE

Minodora Crangă

Minola Handmade

Un munte de idei, dedicare și multă muncă toate legate cu un strop de curaj, au construit încet și sigur brandul care este azi Minola Handmade. Bijuterii cu pietre semiprețioase puse pe sârmă sau înfășurate în argint, genți din piele brută lucrate manual și perle de cultură cu terminații din argint fac din magazinul Minolei un tărâm al posibilităților devenit realitate. Frumusețea din spatele lucrurilor făcute manual este că nu există două produse la fel. Totul este autentic și nonconformist, inspirat din dorința de a purta ceva aparte. Ceva care să scoată din anonimat orice ținută. Produsele care ies din atelierul Minolei sunt întruchiparea unor gânduri colorate transpuse cu drag și dăruire în piese originale care să transmită mai departe bucuria de a purta un articol unicat.

Interviu cu Minodora Cranga:

O propoziție/o frază care să te descrie

 O persoană dinamică, foarte curioasă, plină de idei felurite și poate de multe ori aiurite, însă compensez prin firea muncitoare.

Povestea din spatele brandului pe care l-ați dezvoltat

Am fost fascinată de lucrul cu mâinile încă de pe vremea când împleteam ciorăpei cu bunica. Îmi oferă o stare de bine să reușesc să îmi exprim ideile prin ceea ce fac cu mâinile. La început, coseam de mână gențile. Apoi ușor ușor am trecut la mașina de cusut. Magazinul l-am deschis abia în 2017, dar am participat mereu la târguri și evenimente dedicate produselor lucrate manual și în online ne-am promovat pe Facebook. Este o afacere de familie, deși pentru noi este deja un stil de viață. Încercăm mereu să ne perfecționăm tehnica, să ne depășim limitele și să rămânem autentici în ceea ce facem.

Care a fost cel mai greu moment în cariera ta de antreprenor?

Cred ca cel mai greu moment a fost deschiderea magazinului. Piesele pe care le facem sunt atipice. Cumpărătorul din Vâlcea anului 2017 nu era obișnuit cu așa ceva. Ne-am lovit de reticența, clienții nu înțelegeau conceptul nostru pentru că era ceva unic pe piață. Cu toate acestea, nu am ieșit niciodată pe minus. Am investit tot ce aveam în atelier și magazin, dar mai mult decât orice, am pus o fărâmă din suflet în fiecare bijuterie, cusătură sau bucățică de piele care mi-a trecut prin mână și cred că asta se simte atunci cand un client ne trece pragul.

Ce îți dă energie zi de zi?

Energia vine de la clienți. De la oamenii care apreciază produsele noastre și le poartă cu drag transmițând mai departe mesajul că suntem unici, fiecare în felul său. Desigur și cafeaua ajută atunci când ziua începe de la 5 dimineața, însă atunci cand recunosc pe stradă un produs făcut de mine îmi dau seama că munca mea este apreciată și merge mai departe. Am evoluat foarte mult și idei noi sunt întotdeauna.

Cum contribuiți tu și afacerea ta la dezvoltarea comunității?

 Am avut curajul să deschidem și să aducem un concept nou la Vâlcea. Prin stăruință și muncă multă, am rămas autentici și am reușit să creștem pe piață  chiar și în aceste vremuri tulburi pe care le-am traversat cu toții. Ne-am implicat și în câteva licitații caritabile prin parteneriat cu niște clienți de la Sibiu și încercăm în fiecare zi să transmitem oamenilor că drumul de la idee la palpabil este un act de curaj și asumare.

Lasă un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *