Pensiunea Lazăr este un business de familie care îți arată ce înseamnă să rămâi dedicat naturii și ritmului ei. E situată într-un loc minunat, pe malul drept al râului Lotru, unde nu doar priveliștile și liniștea te încântă, ci mai ales gazdele – Andreea, Alexandra, Maria și nea Mitică și stilul lor inconfundabil de a pune în valoare o gastronomie adaptată fiecărui grup de vizitatori.
Interviu cu Andreea LAZĂR:
O propoziție/o frază care să te descrie
Pensiunea a fost dintotdeauna parte din viața noastră, așa că nu mă pot imagina (încă) făcând altceva. Alături de sora mea, Alexandra, ne ocupăm de la A la Z de bunul mers al lucrurilor: gătim, spargem lemne, vaccinăm viței, culegem fructe și plante din flora spontană, gătim, facem dulcețuri, siropuri și conserve apreciate de oaspeți.
Povestea din spatele brandului pe care l-ați dezvoltat
Povestea noastră a început undeva prin anul 1991, când părinții noștri au cumpărat o casă cu 3 camere și încă o anexă în care era o bucătărie de vară, grajd și magazie. Pentru că tatăl nostru, om crescut la țară, și-a dorit să aibă animale, și-au cumpărat vaci, porci, găini, gâște, rațe.
În primăvară anului 1992 s-au apucat de recondiționat casa. Camerele nu erau terminate când, în iarna din anul 1994, au venit niște oameni care au zis că ei vor să facă revelionul la noi, deci a trebuit să facem surse de căldură în camere și în garaj. Într-o lună am cumpărat sobe și le-am construit până la revelion, iar aceștia au fost primii noștri oaspeți. Apoi, pe timpul verii, am început să închiriem mai mult, am pregătit o tablă pe care scria – camere de închiriat – o puneam la poartă și o îmbrăcam pe Alexandra în costum național ca să atragă oameni și, ca să nu se plictisească, avea flori (begonii) de vânzare, lapte și brânză.
Oficial, Pensiunea Lazăr și-a primit numele în 1998, după ce a fost omologată de Ministerul Turismului ca pensiune agroturistică, până atunci numindu-se pensiunea La Zăvoi.
Care a fost cel mai greu moment în cariera ta de antreprenor?
Fiind o afacere de familie cel mai greu moment a fost atunci când mama noastră a murit, ea fiind unul dintre stâlpii pensiunii, așadar întreaga afacere a devenit responsabilitatea mea și a surorii mele, mai ales că tatăl nostru a trebuit să se ocupe de numărul mare de animale. Zi-lumină ne-am ocupat de toate aspectele legate de gestionarea unei pensiuni, de la lucrări de întreținere, funcționarea echipamentelor, produse proaspete și așa mai departe. Ori de câte ori a fost posibil, am făcut și modificări. De exemplu, pensiunea a ajuns să aibă patru nivele, nu doar două.
Ce îți dă energie zi de zi?
Amintirea mamei mele. Fiind printre primele pensiuni de pe Valea Lotrului, am avut oaspeți care reveneau și intrau în bucătărie unde serveau masa cu noi, în felul acesta, ușor, mama a început să gătească și, mâncarea fiind foarte apreciată, a început să o facă la scară mai mare, exact ce știa ea să facă, mâncare simplă, mâncarea noastră, făcea o ciorbiță de perișoare excepțională, care nouă nu ne-a ieșit niciodată. Vă spunem sincer că nu știu de unde avea inspirație și timp (ea lucra în fiecare zi, de dimineață), însă a reușit să îi înnebunească pe oaspeți cu mâncarea ei. Gândul acesta îmi dă mereu energia să merg mai departe.
Cum contribuiți tu și afacerea ta la dezvoltarea comunității?
Frumusețea zonei merită fructificată, astfel am venit cu idea de a face pe Valea Lotrului un ”drum al colibelor”, așa cum este acum la Sibiu. Din păcate oamenii din zonă, deși din același domeniu, „nu au deschidere către un turism sustenabil”.
Ideea simplă este că turiștii trebuie să vadă dincolo de pârtia de schi, frecventată doar iarna. Există viață în zonă și vara. Casele tradiționale ar trebui puse în valoare și „săpat” după elemente care arată uneori o specificitate necunoscută până și celor pasionați. Asta încercăm noi să facem aici, să dăm un exemplu celor din jurul nostru de turism sustenabil și să ajutăm comunitatea să se dezvolte prin fluxul de turiști ce ajung în curțile noastre.
De ce acest discount pentru cutia Vâlcencele?
Borcanul de dulceață are o mare însemnătate, este un obicei ce nu lipsește din tradiția casei noastre, astfel vară de vară culegem fructele sălbatice din pădurile din apropiere și le pregătim pentru iarna care va să vină. Oaspeții noștri o adoră ba la micul dejun savurată cu unt de casă și ceai de plante, ba la desert cu clătite.
